Recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți. Soluționarea succesivă a propunerilor de arestare preventivă

Arestarea preventivă este o măsură privativă de libertate care constă în lipsirea de libertate a unei persoane, cu caracter provizoriu și în condițiile precis determinate de lege.

După cum bine cunoaștem, propunerea de luarea a arestării preventive și propunerea de prelungire a arestului preventiv în cursul urmăririi penale se soluționează de către un judecător de drepturi și libertăți.

Totuși, puține persoane cunosc dispozițiile din Regulamentul din 2022 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, unde la art. 102 alin. (5) se menționează că ,,Judecătorul de drepturi și libertăți care soluționează o primă cerere, propunere, plângere sau contestație soluționează, de regulă, și următoarele cereri, propuneri, plângeri ori contestații formulate în cursul urmăririi penale în cadrul aceluiași dosar de urmărire penală, dacă prin decizie a președintelui instanței nu s-a dispus altfel”.

Articolul menționat mai sus nu își găsește aplicarea în practică în mod constant, astfel că situațiile în care același judecător de drepturi și libertăți soluționează atât propunerea de luare a arestului preventiv cât și propunerile ulterioare de prelungire a arestului preventiv în aceiași cauză sunt rar întâlnite, dar foarte problematice.

Pe lângă o posibilă problemă de neconstituționalitate, pe care nu o voi argumente în prezentul articol, articolul menționat mai sus crează o situație dificilă pentru inculpat și apărătorul său întrucât din cauza faptului că același judecător care soluționează propunerea de luare și propunerile de prelungire a arestului preventiv poate fi înclinat la pronunțarea unor soluții previzibile.

Astfel, în opinia mea, o strategie eficientă este reprezentată de recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți în temeiul art. 64 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală ,,Judecătorul este incompatibil dacă: f) există o suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată”.

Consider că imparțialitatea derivă din faptul că judecătorul fie își păstrează propria convingerea exprimată prin încheierile amintite mai sus și atunci soluția ce se poate pronunța în privința inculpatului la momentul propunerii de prelungire a arestului preventiv este previzibilă, fie își neagă propria convingere, situație care poate să îl plaseze pe judecător într-o situație nefavorabilă.

Cu alte cuvinte, judecătorul fie își păstrează propria convingere exprimată anterior prin încheierile pronunțate anterior, fie își neagă propria convingere, situație care este de natură a-l pune pe judecător într-o situație ,,dezonorantă”.

Legiuitorul român a reglementat în art. 64 Cod procedură penală cazurile de incompatibilitate a judecătorului, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea imparțialității judecătorului chemat să judece o cauză penală, precum și a prezumției de nevinovăție.

Conform art. 4 alin. (3) din Legea 303/2022 ,,Judecătorii și procurorii își desfășoară activitatea cu bună-credință și în mod imparțial, asigurând inclusiv aparența de imparțialitate”.

Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces. ( CEDO, Kyprianou c. Ciprului, hotărârea din 15 decembrie 2005, parag. 118; CEDO, Micallef c. Maltei, hotărârea din 15 octombrie 2009, parag. 93 )

Aparențele prezintă o anumită importanță, având în vedere încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică ( CEDO, Meng c. Germaniei, hotărârea din 16 februarie 2021, parag. 42, precum și jurisprudența Curții acolo citată ) și, în primul rând, acuzatului în cadrul unui proces penal, astfel că judecătorul trebuie nu doar să fie imparțial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparțial.

Astfel, existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorului este afectată este o ipoteză care trebuie analizată tocmai în lipsa oricărei alte situații de incompatibilitate particularizate de legiuitor.

De asemenea, prevederile reținute de Regulamentul din 2022 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti și posibil invocate ca temei de respingere nu pot înlătura de la verificare temeiul de incompatibilitate reținut într-o cerere de recuzare, având în vedere că vorbim de acte normative de rang diferit, Regulamentul din 2022 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti neputând fi aplicat în detrimentul Codului de procedură penală dacă ar ajunge să intre în contradicție cu acesta din urmă.

Prin urmare o astfel de cerere de recuzare poate fi folosită ca un element strategic pentru ca apărarea să încerce să schimbe un judecător inflexibil în speranța că un alt complet poate aprecia în mod diferit asupra faptelor și împrejurărilor concrete ale cauzei.

Avocat Tiberiu Florea